Olga GRAK

Ocupatie: poli-tehnolog

Data Nasterii: 1973-05-13

Locul Nasterii: Federația Rusă

Temei de includere în bază: Spionaj, acțiuni dușmănoase împotriva securității naționale a Republicii Moldova și a cetățenilor ei

Olga GRAK, de jure polit-tehnolog rus,  de facto agent al FSB-ului rusesc. În Republica Moldova, Grak, este acuzată de spionaj, or acțiunile acesteia sunt pasibile de pedeapsă penală. În ultimii zece ani, Grak a vizitat destul de des Republica Moldova în scop de serviciu, deoarece avea două misiuni date de Kremlin. Prima, să ofere consultanță politică partidelor pro-ruse, în special  PSRM, iar mai nou și MAN. Iar pe de altă parte, să ajute direct Moscova și anume prin organizarea activităților dușmănoase împotriva securității Republicii Moldova și a cetățenilor săi.

ACȚIUNI  IMPOTRIVA INTERESELOR NAȚIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

SPIONAJ ÎN FAVOAREA FEDERAȚIEI RUSE
Olga Grak în Republica Moldova a realiza toate sarcinile sale la indicațiile serviciului de spionaj rus, în dauna intereselor Republicii Moldova. Conform Codului Penal al Republicii Moldova, spionajul reprezintă transmiterea, precum și sustragerea sau culegerea de informații ce constituie secret de stat în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau agenturii lor, precum și transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj strain (dar Grak anume că a avut însărcinarea de la comunitatea informative rusă) sau al unei entități anticonstituționale, a altor informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este săvârșit de un cetățean strain (Grak fiind cetățeancă a Federației Ruse) sau de un apatrid. 

LEGĂTURA CU UNELE PARTIDE POLITICE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI DOVADA IMIXTIUNII EXPONENȚILOR FEDERAȚIEI RUSE ÎN VIAȚA POLITICĂ ȘI ELECTORALĂ A REPUBLICII MOLDOVA 

•   Olga Grak alături de alți consultanți ruși, a oferit consultanță politică Partidului Socialiștilor din Moldova, inclusiv consultanță activă a liderului Igor Dodon în cadrul campaniei electorale pentru prezidențiale. Portalul Rise a realizat o serie de investigații în care au demonstrat prezența consultanților ruși la sediul PSRM, Președinție și legătura cu serviciile speciale ruse. 
•  Legătura Olgăi Grak cu Ion Ceban. În urma apariției în spațiul public a unei fotografii cu Olga Grak și primarul Ion Ceban, cel din urmă a a confirmat că o cunoaște pe Olga Grak și alți consultanți ruși, și a recunoscut participarea consultanților ruși în activitățile PSRM,  dar a negat faptul că aceștia au oferit servicii de consultanță și MAN-ului. Edilul capitalei a și atacat presa care a preluat informația Trezoreriei de Stat al SUA, conform căreia Mișcarea Alternativa Națională, la fel, ar fi beneficiat de susținere din partea consilierilor politici trimiși de FSB. Conform unor surse media, pentru a nu fi deconspirat, Ceban ar fi colaborat cu Olga Grak exclusiv prin mijloace electronice, astfel încât de implicarea rușilor să cunoască un număr cât mai redus de persoane.
•  Grak făcea parte și din rețeaua de agentură condusă de colegul și prietenul său, Iuri Gudilin, care conform datelor din spațiul public, au fost antrenați în organizarea activităților dușmănoase împotriva securității R.Moldova și a cetățenilor săi.
•  Despre imixtiunea instituțiilor publice din Federația Rusă, confirmă și unul din experții ruși, care a menționat: deplasarea peste hotare a unei echipe de consultanți politici este o decizie politică importantă care se ia acolo sus, la nivelul Administrației Președintelui Federației Ruse. Când este vorba de contracte internaționale, or deplasarea în Republica Moldova este un contract internațional, oricum există un fel de curator, niște persoane care, în Aparatul Președintelui Federației Ruse aprobă activitatea consultanților.

   

________________________________________
Potrivit RISE Moldova, Olga Grak s-a născut și are viză de reședință în Kaliningrad, enclava Federației Ruse de la Marea Baltică. În anul 2015, a candidat independent pentru un loc în consiliul local al satului Glebovo din regiunea Iaroslavl, însă fără succes. Declarație fiscală a lui Grak din anul 2016 arată că aceasta activa la „Городской портал” OOO din Moscova, o companie a cărei activitatea de bază o constituiau tranzacțiile imobiliare. Dar, la baștină, Grak este cunoscută în calitate de consultant politic, lucru confirmat de trei surse independente distincte. Una dintre ele este Anatoli Romașko, un consultant politic renumit în Kaliningrad, care a declarat jurnaliștilor de investigație că a fost mentorul Olgăi Grak. Mai mult, acesta a menționat că, în cazul angajării unei echipe de consultanți politici pentru activități peste hotare, „bunele maniere” prevăd coordonarea contractului cu Kremlinul.