Ocupatie: Deputat în Parlament
Data Nasterii: 1969-02-14
Locul Nasterii: Republica Moldova
Temei de includere în bază: Legături cu Ilan Șor, vizite frecvente în Fedrația Rusă, negarea invaziei FR în Ucraina
ACȚIUNI IMPOTRIVA INTERESELOR NAȚIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA
UN APROPIAT DE PENALUL ȘOR
Absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Vadim Fotescu este jurist. Până să ajungă deputat, în 2019, pe lista națională a fostului Partid ȘOR, declarat în afara legii, a prestat servicii juridice și de consultanță unor companii apropiate fugarului condamnat. Fotescu își păstrează fotoliul de deputat și după alegerile anticipate din 11 iulie 2021, fiind unul dintre cei șase deputați ai fracțiunii parlamentare a fostului partid ȘOR.
Fotescu este considerat un apropiat a lui Șor, cunoaște toate dedesubturile afacerilor penalului. La începutul anilor 2000, o perioadă scurtă a fost jurist la Banca Socială, una din cele trei bănci devalizate, din care au fost scoși în off-shore 13,7 miliarde de lei, schemă cunoscută drept „Furtul Miliardului”.
În 2008 și-a început activitatea de jurist în trei companii care făceau parte din holdingul gestionat la acea vreme de familia lui Ilan Șor, DFM SRL, Maxiproff Consulting SRL și Dufremol SRL. Ultimele două companii figurează și în raportul Kroll 2 privind frauda de la Banca Socială, Banca de Economii și Unibank. Ulterior, când autoritățile au decis lichidarea magazinelor duty-free Fotescu a venit cu propunerea ca acestea să poată din nou să-și reînnoiască licențele, fapt care nu a fost acceptat de autorități, pe motivul evaziunii fiscale mari pe care le înregistrau aceste magazine.
Din 2011 până în 2012, Fotescu a administrat Grand Imobiliare SRL, companie prin care Ilan Șor a încercat să preia Palatul de Cultură al Sindicatelor din Chișinău și pe locul căruia planificase construcția unui centru comercial. În aceeași perioadă, compania a fost deținută de Nani Abashidze, figurantă și ea în raportul Kroll drept acționară la Unibank cu 4,6% din acțiuni.
În 2017, Vadim Fotescu a fondat Profistaff SRL, companie care prestează servicii juridice și la care administratoare este Inga Vinnik, colegă în cadrul Partidului ȘOR care a fost inclusă pe poziția a opta în lista națională a formațiunii la parlamentarele din februarie 2019.
Fotescu a mai fost asociat unic la Aerofood SRL, firmă care gestionează mai multe localuri amplasate în incinta Aeroportului Chișinău și pe care a vândut-o în anul 2017. Un an mai târziu, Aerofood a donat fostului Partid ȘOR 2,4 milioane de lei.
VIZITE FRECVENTE ÎN RUSIA, ACȚIUNI DE DEZINFORMARE ȘI INSTIGARE LA URĂ
Vadim Fotescu l-a urmat pe Șor în toate proiectele lui politice și de afaceri. El a participat la Moscova la crearea blocului electoral „Victoria” proiect care face parte din eforturile Kremlinului de a destabiliza societatea moldovenească, de a ataca guvernul democratic al Moldovei și de a împiedica aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
De altfel, deputatul Fotescu frecventeză des Rusia în plină agresiune militară a acesteia în Ucraina. În iunie 2023, deputatul a participat la Moscova la ședința plenară a forumului parlamentar internațional CSI dedicată Anului limbii ruse, ca limbă de comunicare interetnică.
„Rusia și Moldova au relații de prietenie strânse de secole, fapt dovedit de istoria ambelor țări. Credința ortodoxă comună și valorile comune unesc aceste două țări. Scriitorii, poeții și artiștii moldoveni s-au inspirat din cultura și creația rusească, la fel cum și cei ruși de cultura și creația moldovenească. Schimbul de valori și idei culturale între Rusia și Moldova a contribuit la dezvoltarea și îmbogățirea ambelor culturi”, menționa Fotescu.
Chiar dacă partidul Șor a fost declarat în afara legii, parlamentarul Vadim Fotescu umblă prin țară și corupe alegătorii promovând o campanie de isterie și vrajbă înainte de prezidențiale și Referndumul privind aderarea la UE. Tot Fotescu tirajează narative false cu privire la așa zisa „înarmare” a RM și pregătirea pentru „mobilizare”, refuză să recunoască agresiunea militară rusă în Ucraina.
„Cu privire la apărare, în programul de guvernare nu este prevăzută înarmarea. Se pregătește Moldova de mobilizare sau de alte acțiuni militare? Altfel cum se explică prezența experților străini militari pe teritoriul țării? iar singurele interese pe care actualele autorități sunt gata să le apere sunt cele ale propriilor curatori occidentali”, spune Fotescu.
Tocmai din acest considerent, autoritatea electorală a interzis participarea blocului „Victorie” al lui Șor la referendumul pe tema UE și scrutinul prezidențial.
În luările sale de cuvânt în Parlament deputatul Fotescu păstrează acceași linie de cooperare cu Moscova în vederea consolidării legăturilor politice și economice cu Rusia lui Putin.
În aprilie 2024, Fotescu, a participat la emisiunea "Общественный интерес " de la postul GRT, cunoscut pentru preferințele sale față de Kremlin. În cadrul emisiunii postului de televiziune găgăuz, Fotescu a debitat mai multe falsuri precum că guvernarea din Republica Moldova intenționează să îi ia Găgăuziei drepturile.
De asemenea, Vadim Fotescu a instigat la ură față de autoritățile statului pe motiv că acestrea organizează referendumul privind aderarea la UE.
AVERE
Fotescu este milionar. În ultimii doi ani, familia lui a obținut venituri de 3,7 milioane de lei. Deține două apartamente de 231 de mii de lei și două mașini Hyundai de 443 de mii de lei.
Vadim Fotescu este născut la 14 februarie 1969 este un jurist și politician din Republica Moldova. A făcut serviciul militar în 1987-1989 în Serviciul Grăniceri KGB al Uniunii Sovietice, obținând gradul militar plutonier. În anii 1990-1996, a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, specializarea jurisprudență, la frecvență redusă.